Divorț din străinătate prin corespondență

Cum pot divorța dacă mă aflu în străinătate?

Pentru ca dumneavostră să puteți divorța din străinătate, prin corespondență, fără să fie nevoie să veniți în țară, am conceput un pachet de servicii care funcționează eficient începând din anul 2011 și pe care îl îmbunătățim permanet adaptându-l la noutățile legislative naționale sau europene. Concret, dumneavoastră veți coresponda cu noi prin e-mail punându-ne la dispoziție documentele pe care vi le vom solicita iar în baza acestora Citește mai departe>>

Cum se face informarea gratuita despre mediere

Avand in vedere faptul ca unii mediatori mai fac erori in aplicarea unitara a legii si a etapei de informare privind avantajele medierii cat si faptul ca DOAR mediatorul are datoria sa elibereze certificatul de informare ca document care certifica instantelor ca acel conflict a fost analizat de un specialist in domeniul conflictelor, Consiliul de Mediere adopta prin hotararea nr 09 din 29.03.2014, regulamentul privind desfasurarea sedintei de informare privind avantajele medierii.
Acum ca avem un regulament in aceasta privinta si ca aplicarea lui devine o indatorire, fac apel la mediatori sa-l aplice si sa nu elibereze certificatul de informare decat daca a stat de vorba cu TOATE partile implicate in conflict in sedinta comnua sau separata, dupa caz.
Totodata fac un apel respectuos si public la magistratii romani sa aplice hotararea CSM din data de 10 decembrie 2013 prin care plenul CSM a decis si aprobat nota comisiei nr.1 privind independenta si responsabilizarea justitiei, eficientizarea activitatii acesteia si cresterea performantei judiciare; Integritatea si transparenta sistemului judiciar :

Redam mai jos continutul actului normativ APROBAT DE PLENUL CSM in data de 10.12.2013 cu privire la punctul 4 al legii nr.214/2013 care completeaza art. 2 din legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator:

,, Comisia a apreciat ca procedura de informare, finalizata prin certificatul de informare, TREBUIE sa ramana in competenta mediatorului, magistratul urmand sa informeze partile doar cu privire la EXISTENTA PROCEDURII ALTERNATIVE, indrumandu-le catre mediator pentru realizarea TUTUROR ETAPELOR de mediere (inclusiv, deci, procedura de informare astfel cum este reglementata de legea speciala)”

Acesta este continutul integral aprobat de catre plenul CSM care reglementeaza practic ca magistratii nu trebuie sa accepte alt document care sa certifice faptul ca acel conflict a fost analizat de mediator, iar partile au fost informate asupra cazului lor concret, decat CERTIFICATUL DE INFORMARE ELIBERAT DE MEDIATORUL CARE A REALIZAT INFORMAREA.

Ceilalti specialisti ai dreptului ar trebui sa respecte aceasta hotarare CSM prin analogie la profesia lor pentru a nu risca ca magistratii sa le respinga eventuala cerere de chemare in judecata a clientilor lor.
Acum public regulamentul aprobat de Consiliul de Mediere cu rugamintea, in primul rand la colegii formatori sa o respecte si sa o predea in cadrul cursurilor de formare, atat initiala cat si continua: Continue reading “Cum se face informarea gratuita despre mediere” »

Medierea si scopul acesteia

Ce este medierea?

Medierea este procesul in care o parte neutra, intervine in conflictul dintre doua parti si le ofera reconsiliere. Medierea este o metoda foarte buna de a rezolva majoritatea disputelor . Mediatorul ofera persoanelor in cauza, posibilitatea de a discuta despre problemele interpersonale, care nu se cred a fi parte din disputa.

Mediere vs litigiu

Litigiul, sau un proces, este mult mai costisitor decat o sedinta de mediere. Acest lucru se intampla deoarece in litigiu, treceri prin momente in care trebuie sa descoperiti si sa adunati anumite probe si informatii despre caz, ceea ce poate fi foarte costisitor. Mediatorul, lasa decizia cazului in mana celor doua parti, in comparatie cu un proces in care judecatorul ia decizia finala. In acest caz, partile pot pica de acord asupra unei decizii care sa multumeasca amandoua parti, in timp ce la tribunal, acest lucru nu este posibil. Medierea este un proces privat in care partile implicate nu sunt nevoite sa dezvaluie informatii publicului larg, daca nu vor acest lucru. Cand vine vorba de un proces la un tribunal, acolo este o regula care te obliga sa spui totul despre acel caz, public.

Mediere vs arbitraj Continue reading “Medierea si scopul acesteia” »

Clarificări privind obligația părților a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii

Dr. Ştefan Naubauer, lector univ. la Facultatea de Drept a Universităţii Nicolae Titulescu din Bucureşti, avocat în Baroul Bucureşti, mediator, a publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 5/2013 articolul Unele clarificări privind obligația părților din procesul civil de a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii și regimul sancționator aplicabil în caz de neconformare.

Potrivit autorului, ședința de informare privind medierea la care se referă art. 2 alin. (1²) din Legea nr. 192/2006 nu face parte din procedura de mediere reglementată la Capitolul 5 din aceeași lege. Obligația de a participa la ședința de informare privind medierea nu are legătură nici cu procedura prealabilă încheierii contractului de mediere reglementată la art. 43 din Legea nr. 192/2006. Obligația de a face dovada participării la ședința de informare incumbă reclamantului/intervenientului voluntar principal și privește exclusiv litigiile în materiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, ce formează obiect al proceselor civile declanșate de la 1 august 2013.

Participarea la ședința de informare nu este o procedură prealabilă în sensul art. 193 alin. (1) NCPC, instanța de judecată putând fi sesizată chiar dacă reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație. Îndeplinirea obligației de a participa la ședința de informare nu poate fi dispusă în procedura verificării și regularizării cererii de chemare în judecată, întrucât nu suntem în situația nerespectării uneia dintre cerințele prevăzute la art. 194-197 NCPC, pentru care legea stabilește o altă sancțiune – anularea cererii. Continue reading “Clarificări privind obligația părților a participa la ședința de informare asupra avantajelor medierii” »

Noi prevederi introduse în ROF al Consiliului de mediere

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din data de 9 ianuarie 2014 a fost publicată Hotărârea Consiliului de mediere nr. 4911/2013 privind completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotărârea Consiliului de mediere nr. 5/2007.

Prin Hotărârea Consiliului de mediere se introduc în cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului următoarele prevederi:

Profesia de mediator se exercită numai de către persoana care a dobândit calitatea de mediator autorizat şi care îndeplineşte ulterior, în mod cumulativ, în fiecare an calendaristic, următoarele condiţii: Continue reading “Noi prevederi introduse în ROF al Consiliului de mediere” »

Medierea – un semnal de schimbare a mentalității conflictuale a societății

Președintele Consiliului de Mediere (CM), Valeriu Dorin Bădulescu, a declarat joi că îl bucură susținerea de către autoritățile române a medierii ca alternativă la justiția clasică, acesta fiind un semnal pentru schimbarea mentalității conflictuale a societății românești.

„Mesajele pe care le-am primit, începând de la prim-ministrul României, continuând cu președintele Camerei Deputaților, Ministerul Justiției și alte autorități, a fost acela de sprijin necondiționat în tot ceea ce facem, ca parteneri de dialog, ca parteneri potențiali pentru justiția română și nu numai”, a spus Valeriu Bădulescu joi la Conferința Națională a Mediatorilor.

El a explicat că datoria mediatorilor este de a schimba mentalitatea conflictuală, mentalitatea împământenită în mediul social, cu o mentalitate orientată către dialog și comunicare.

”Necesitatea schimbării de mentalitate în plan social și trecerea de la conflict către dialog nu pot fi amânate la nesfârșit. Primii pași au fost făcuți de către profesioniștii independenți care au creat un sistem de mediere puternic, ce numără azi peste 9.000 de mediatori. Este cel mai puternic corp de profesioniști de acest tip din Europa. Trebuie să conștientizăm faptul că medierea poate să devină o strategie pentru România. Oportunitatea apelării la mediator — acolo unde sunt implicate instituțiile statale — este o verigă necesară pentru o economie dezvoltată”, a afirmat Bădulescu.

„E o sarcină grea, care se va realiza pe parcursul mai multor ani, dar cu siguranță prin faptul că avem un corp profesional calitativ ridicat și numeros, în același timp, vom reuși”, a adăugat președintele CM.

La rândul său, vicepreședintele CM, Zeno Șuștak, a confirmat susținerea medierii de către autoritățile din România și a arătat că țara noastră are o legislație exemplară în domeniu. Continue reading “Medierea – un semnal de schimbare a mentalității conflictuale a societății” »

Medierea o variantă de succes?

Orice litigiu sau problemă are un numitor comun: ELEMENTUL UMAN.  Disputele sunt consumatoare mari de energie şi au un impact negativ asupra vieţii Dvs. şi a celor din jur. Medierea este calea prin care puteţi depăşi într-un mod elegant şi eficient aproape orice dispută.

Spre deosebire de arbitru sau judecător, mediatorul  NU este unfactor de decizieMediatorul nu are autoritatea de a impune părților o soluție şi nici nu i se poate reproşa rezultatul medierii, acesta aparţinând în totalitate părţilor. Mediatorul gestionează procesul de mediere și discută cu ambele părți într-un mod echilibrat, imparţial iar când acestea nu doresc sau nu pot vorbi direct între ele, mediatorul poate discuta separat cu fiecare în parte, în scopul de a realiza comunicarea lor. Rolul mediatorului este, mai degrabă, acela de a asista părțile în vederea soluționării litigiului, acesta având libertatea de a-şi stabili strategia, personalizată funcţie de caz. Părțile, chiar dacă au convenit să aleagă medierea, sunt libere să renunțe la procedură în orice moment după prima ședință, dacă sesizează că decizia ce ar putea fi luată nu pare a fi benefică ori nu se prefigurează vreun rezultat.

Nimeni nu poate fi obligat să accepte o invitaţie la mediere şi nici să accepte un rezultat care nu-i convine. 

Există nenumarate motive pro-mediere. Iată câteva criterii de evaluare a eficienţei procedurii medierii: Continue reading “Medierea o variantă de succes?” »

Noi modificari ale legii medierii 01 februarie 2014

Legea 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale ce va intra in vigoare la data de 01 februarie 2014.

Art. 84
Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 2
(1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.”

2. La articolul 7, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„e) se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;”

3. La articolul 14, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Exercitarea calitatii de mediator se suspenda de drept, in cazul in care impotriva mediatorului s-a luat masura arestarii preventive sau a arestului la domiciliu, pana la solutionarea procesului penal, potrivit legii.”

4. La articolul 15, litera e) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„e) in cazul in care prin hotarare judecatoreasca definitiva s-a dispus condamnarea sau amanarea aplicarii pedepsei pentru o infractiune care aduce atingere prestigiului profesiei sau s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate.”

5. La articolul 60^1 alineatul (1), litera g) se abroga.

6. Articolul 67 se modifica si va avea urmatorul cuprins: Continue reading “Noi modificari ale legii medierii 01 februarie 2014” »

Construirea Acordului de Mediere

1. Învățam împreună prin dialog. Acesta este standardul de aur al oricărei conversații și totodată reprezintă firul care leagă împreună celelalte practici comportamentale. Când aspectele sunt importante iar părţile au opinii puternice, încărcate de emoții, dialogul se poate deplasa cu ușurință de la unul constructiv la unul distructiv. Dacă concentrarea unei persoane se axează pe interese ascunse, dezbinare sau numai pe câștig, va slăbi iremediabil legăturile consensului dar şi cele implicit necesare respectului faţă de partenerul de dialog.

Dialogul între parteneri  trebuie să fie respectuos și creativ, să exploreze perspective variate capabile să  conducă la construirea Acordului de Mediere.

Ce trebuie să înveţi şi cum trebuie să te comporţi  pentru a avea un dialog civilizat?

  • Fii schimbarea. Rezistă tentaţiei de a argumenta sau caracteriza punctele de vedere ale altora. Păstrează ceea ce accepţi de la alții și vorbeşte cu intenția de a clarifica ceea ce are sens și importanță pentru tine.
  • Nu scăpa din vedere obiectivul tău. Ascultă cu atenție, învață şi nu te grăbi să găseşti  punctele slabe ale celui cu care dialoghezi.
  • Descoperă  întrebări eficiente. Pune întrebări deschise și oneste (Cum ai ajuns la această concluzie?), invită mediatorul să clarifice punctele voastre de vedere. Câştigători vor fi ambele părţi. Revino cu întrebări care pot aprofunda chestiuni incerte (Ce altceva ai mai vrea să știi şi crezi că mă va ajuta să înţeleg punctul tău de vedere?)

2. Împreună pentru negociere principială . Conflictul se naşte pe marginea unor diversităţi de opinie între două sau mai multe persoane, a dezacordurilor sau a lipsei de viziune datorită încăpăţânării unora dintre participanţi.

  • Fii proactiv și să acceptă diversitatea opiniilor astfel încât să poți ajunge la un acord apt să consolideze relaţia sau colaborarea cu partenerul tău . Dacă dialogul este mijlocul de a înțelege situaţia din perspective diferite, negocierea principială este mijlocul de a reconcilia proactiv diferențele de opinii. Trebuie să acționezi pe baza principiilor sincere,  să fii deschis la soluțiile care privesc diverse interese. Această abordare trebuie să fie pragmatică și empatică privitoare la rezultat. Toate părţile implicate în dispută trebuie să se bucure de efectele negocierii principiale. Acordul de Mediere se construieşte echilibrat iar participanţii trebuie să accepte măcar un minim compromis. Acest compromis reprezintă stâlpul interdependenţei parternerilor şi prin el se menţine respectul şi se continuă armonios relaţia.