Insulta si calomnia înapoi în Codul Penal

Insulta si calomnia odata  reintroduse in codul penal constiuie infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală (art. 67 alin. 1).

Despre retragerea plangerii penale prin mediere gasiti mai multe aici: 

http://mediatorbucurestimustateanu.ro/retragerea-plangerii-penale-cu-ajutorul-medierii/

Cum s-a intamplat ca insulta si calomnia sa fie scoase si apoi reintroduse in codul penal ?

1. Codul penal: incriminarea insultei și calomniei

Insulta era incriminată în art. 205 Codul Penal: „Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, ori atribuirea unei persoane a unui defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate”. Calomnia în art. 206 C.pen: „Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”. În cuprinsul art. 207 din acelaşi cod erau reglementate cazurile de admisibilitate a probei verităţii pentru aceste două infracţiuni: „Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insultă sau calomnie”.

2. Parlamentul: abrogarea incriminării

Prin art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal textele au fost abrogate expres dispozițiile art. 205-207 C.pen.

Argumentele abrogării se regăsesc la pag. 4-5 din Expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege și sunt în număr de trei: (1) sub amenințarea permanentă a unei sancțiuni penale libertatea de exprimare este afectată în mod semnificativ, căci impune o autocenzură a unei persoane care ar trebui determinată doar de rațiuni etice, nu sancționatorii; (2) chiar dacă se lezează demnitatea unei persoane prin exercitarea libertății de exprimare, indiferent de prejudiciile cauzate, aplicarea unei pedepse penale este vădit disproporționată față de scopul urmărit prin sancționarea unor astfel de fapte; (3) în caz de exercitarea abuzivă a libertății de exprimare, persoana lezată are posibilitatea să obțină pe cale civilă repararea prejudiciului suferit.

3. CCR: neconstituționalitatea abrogării

Prin Decizia nr.62/2007 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 privind modificarea şi completarea Codului penal sunt neconstituţionale.

CCR a stabilit că abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal şi dezincriminarea, pe această cale, a infracţiunilor de insultă şi de calomnie încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 21 din Constituţia României, republicată, referitoare la unele valori garantate în statul de drept şi la principiul liberului acces la justiţie, corelat cu dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a apreciat că prin abrogarea celor 3 texte de lege din Codul penal a fost încălcat şi principiul egalităţii în drepturi prevăzut în art. 16 din Constituţie, contravenindu-se totodată şi interdicţiei de lezare a demnităţii, onoarei, vieţii particulare şi a dreptului la propria imagine ca urmare a exercitării libertăţii de exprimare, astfel cum această libertate este limitată prin prevederile art. 30 alin. (6) şi (8) din Constituţia României, republicată.

4. ICCJ: ieșirea din vigoare a incriminării

Potrivit art 147 alin. 1 din Constituție „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Ulterior publicării deciziei nr. 62/2007, Parlamentul nu și-a îndeplinit obligația. Ca urmare, cu  privire la efectele acestei decizii, în doctrina juridică și practica judiciară au apărut două curente de opinie:

1. dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal continuă să fie în vigoare: aceasta pentru că deciziile CCR sunt obligatorii şi că dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 au încetat să mai existe din moment ce Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a pune de acord reglementările din acest text de lege, constatat neconstituţional, cu prevederile corespunzătoare din Constituţie;
2. dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu mai sunt în vigoare: reincriminarea faptelor de insultă şi de calomnie doar pe baza deciziei prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei de abrogare a textelor de lege prin care cele două fapte erau incriminate ar fi în neconcordanţă şi cu principiul legalităţii incriminării consacrat prin Constituţie

ICCJ-Secțiile Unite a tranșat această dispută, admițând un recurs în interesul legii, prin  Decizia 8/2010 unde a stabilit că „Normele de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi prevederile art. 207 din Codul penal privind proba verităţii, abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006, dispoziţii declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale, nu sunt în vigoare.”

Argumentul a fost că doar Parlamentul poate incrimina infracțiuni (art. 2 Cpen) și că nu este admisibil ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial (art. 64 alin. 3 din Legea nr. 24/2000).

5. CCR: ICCJ a greșit

Ieri, 29 apr. 2013, cu unanimitate de voturi, CCR a constatat că ”dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia ICCJ – Secțiile Unite nr.8/2010 este neconstituțională, contravenind Constituției și Deciziei CCCR nr.62/2007”.

Într-adevăr, cred și eu că demersul instanței supreme de a invalida o decizie a CCR constituie un amestec nepermis în atribuțiile acesteia. De altfel, noua decizie a CCR este conformă cu practica ei constantă, asumată prin Deciziile nr.20/2000, nr.62/2007, nr.783/2009, nr.124/2010, nr.414/2010, nr.1039/2012. În această din urmă decizie CCR a reţinut în mod expres că, “în cazul constatării neconstituţionalităţii unor dispoziţii de abrogare, acestea îşi încetează efectele juridice în condiţiile prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituţie, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte, deoarece acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale (…), sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ. În continuare, Curtea reţine că nicio altă autoritate publică, fie ea şi instanţă judecătorească, nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curţii Constituţionale fiind o componentă esenţială a statului de drept.

6. Trei ani de încălcări sistematice ale drepturilor personale

Efectele interpretării date de ICCJ a dus la apariția în spațiul public a unui limbaj licențios. Insultele și calomniile comise în public și mai ales prin intermediul presei de către simpli cetățeni, oameni politici și ziariști au devenit ceva curent. În absența unor sancțiuni penale, am asistat neputincioși la o lezare gravă și continuă a personalității umane, demnității, onoarei şi reputaţiei celor astfel agresaţi. Acest lucru a fost încurajat însă și de lipsa de fermitate a Consiliului Național al Audiovizualului în aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea legislației specifice (oricum, însă, această autoritate nu are și competențe asupra presei scrise), dar și de durata mare a proceselor civile și cuantumul relativ mic al despăgubirilor bănești acordate pentru cei ce au apelat totuși la această cale în vederea reparării daunelor morale.

a. Or, art. 1 alin. 3 din Constituție prevede că demnitatea omului este o valoare supremă și e garantată. Însă, în absenţa ocrotirii juridice prevăzute de art.205, 206 şi 207 din Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu mai beneficiază de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată. (Dec. CCR nr. 62/2007). Este adevărat, cel vătămat avea și are deschisă calea unei acțiuni civile pentru obținere de despăgubiri (daune morale). O asemenea formă de ocrotire juridică nu este însă reglementată explicit, ci este instituită pe cale jurisprudenţială și oricum nu constituie o protecţie juridică adecvată în cazul analizat deoarece dezonoarea este prin natura sa ireparabilă, iar demnitatea umană nu poate fi evaluată în bani şi nici compensată prin foloase materiale – așadar, ceea ce se obține pe cale civilă nu este ocrotirea demnității, ci repararea prejudiciului suferit.

b. Cu privire la mass-media, art. 30 alin. 8 Constituție stabilește că „Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege”. Or, delictele de presă ar fi trebuit stabilite fie prin lege specială – dar la noi, după abrogarea Legii nr. 3/1974 s-a refuzat în mod constant adoptarea unei noi legi în acest domeniu, deși există în alte state, cum ar fi Franţa; fie prin Codul penal  – de unde însă Parlamentul le-a eliminat prin Legea nr. 278/2006. Așadar, textul constituțional privind necesitatea stabilirii prin lege a delictelor de presă rămânea inaplicabil.

c. Este adevărat că libertatea de exprimare e consacrată prin art.30 alin 1 din Constitutia Romaniei, art.10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.19 paragraful 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

d. Dar libertatea de exprimare nu este un drept absolut (dec. CCR nr.139/2005). Într-o societate democratică libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei persoane (dec. CCR nr.62/2007) – în acest sens, art.57 din Constituţie prevede expres obligaţia cetăţenilor români, cetăţenilor străini şi apatrizilor de a-şi exercita drepturile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. Și  libertatea de exprimare are anumite limite: art 30 alin.(6) din Constituție prevede că “Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine“. Aceste valori reglementate ca limite ale libertății de exprimare se regăsesc, de altfel, și în art.10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale și în art.19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

7. Concluzii:

a. În caz de constatare a neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale de abrogare, acele dispoziţii îşi încetează aplicabilitatea, iar prevederile legale abrogate printr-o dispoziţie constatată neconstituţională continuă să fie active şi să producă efecte. Prin urmare, nici nu mai trebuie așteptată publicarea în Monitorul Oficial a motivării deciziei de ieri a CCR, căci parchetele și instanțele sunt obligate să ia în considerare direct decizia CCR nr. 62/2007 și să ignore decizia ICCJ – Secțiile Unite nr.8/2010.

b. Opinia mea este că faptele ce aduc atingere demnității pot fi încadrate în textul art. 205 sau, după caz, art. 206 C.pen chiar dacă au fost comise anterior zilei de ieri. Aceasta pentru că din data  12 februarie 2007 când a fost publicată în M.Of. nr.104/2007 decizia nr. 62 cele două infracțiuni de insultă și calomnie se regăsesc în Codul Penal. Oricum, problema se pune pentru un număr restrâns de cauze, căci pentru declanșarea urmăririi penale  e necesar ca victima să depună plângere prealabilă în termen de două luni de la momentul cunoașterii identității făptuitorului (art. 284 Cpp).

c. Nu există nicio incompatibilitate între principiul libertăţii de exprimare şi incriminarea insultei şi calomniei (dec CCR 298/2003, 62/2007). De altfel, incriminări asemănătoare celei cuprinse în textele din Codul penal referitoare la infracţiunile contra demnităţii, unele chiar mai severe, se întâlnesc şi în legislaţiile altor ţări europene, precum: Franţa, Germania, Italia, Elveţia, Portugalia, Spania, Grecia, Finlanda, Cehia, Slovenia, Ungaria.

d. Cred că începând de azi presa va deveni mai responsabilă (iar, în cazul televiziunilor, nu numai redactorii, ci și invitații lor). Sincer, sper că atacurile personale vor fi înlocuite de argumente factuale cu privire la cei criticați. Așa cum fac deja, de o perioadă lungă de timp, mulți jurnaliști corecți și mulți analiști profesioniști.

Sursa: http://cristidanilet.wordpress.com/2013/04/30/ccr-a-decis-insulta-si-calomnia-inapoi-in-codul-penal/

Despre retragerea plangerii penale prin mediere gasiti mai multe aici: 

http://mediatorbucurestimustateanu.ro/retragerea-plangerii-penale-cu-ajutorul-medierii/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013