Mediere Bullying

 

În ultima perioadă am fost solicitaţi să mediem/ facilităm neînţelegeri cu privire la situaţii particulare intervenite între adolescenţi cu rezultate şcolare foarte bune, cu preocupări artistice sau ştiinţifice, dar care, la nivel relaţional, au probleme de comportament: unii sunt hărţuiţi, alţii îşi agresează colegii.

Unii specialişti (Olewus, 1991) consideră bullying-ul, comportamentul sau atitudinea de „intimidare” în mod repetat şi intenţionat, ca modalitate de a câştiga puterea asupra altei persoane..” – Ioana Filipeanu (Şandru), teza de doctorat cu tema: Fenomenul ”Bullying” la adolescenţi.

Cine nu a primit în timpul şcolii, măcar o dată, o remarcă referitoare la felul cum arătam la vârsta aceea (prea scund, prea înalt, prea gras, prea slab…) sau cum ne îmbrăcam, ce religie sau ce situaţie financiară aveau părinţii noştri?! Mulţi dintre adulţii de acum poartă în suflet complexele din adolescenţă, deşi au trecut anii şi nu mai are importanţă ce spuneau atunci colegii lor de şcoală, dar stropul de răutate, picurat de repetate ori, doare la vârsta la care ne construim stima de sine şi încrederea în propriile forţe.

Dacă, însă, şicanările depăşesc limita umorului (acceptat de majoritatea colectivului clasei, ca fiind inofensiv) şi se repetă într-un mod agresiv, cresc în intensitate ca mesaj, sunt antrenaţi şi alţi colegi, care fuseseră doar spectatori, sunt sugerate ameninţări prin gesturi şi acţiuni îndreptate înspre anumiţi colegi, atunci aceştia se simt umiliţi, frustraţi, disperaţi. Agresorul nu-şi dă seama de efectul dezastruos al acţiunilor lui, pe de o parte pentru că este preocupat să domine şi să deţină controlul asupra celorlalţi, pe de altă parte, pentru a face faţă propriilor lui probleme: uneori acest comportament dezvăluie lipsa de afecţiune, de aprobare, de îndrumare, lipsa iubirii, în mediul în care au crescut.

În România , unde s-au înregistrat peste 2900 de cazuri de bullying, Asociaţia Telefonul Copilului a desfaşurat Proiectul ”Stop Bullying”, în cadrul căruia s-a editat un ghid pentru profesori şi elevi, Împreună putem să combatem bullying-ul, în 2 paşi.

În Anglia, conform raportului Annual Bullying Survey 2014, statisticile privitoare la acest fenomen comunică o cifră alarmantă de 3600 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 13 -18 ani, care au fost supuşi hărţuirii verbale sau fizice în mediul şcolar, ceea ce a generat un proiect (realizat de consilieri psihologi, mediatori-facilitatori, profesori) de măsuri şi iniţiative centrate pe nevoile fiecărei instituţii de învăţământ, confruntată cu astfel de cazuri.

Interesant este că analiza pe baza căreia s-au gândit soluţiile cele mai eficiente pentru a preveni şi a diminua violenţa în şcoli şi în mod particular, agresivitatea prin fenomenul de bullying, a luat ca repere mai multe rezultate:

– 45% dintre tineri au declarat că au fost hărţuiţi verbal, fizic, emoţional, până la vârsta de 18 ani;

– 26% au declarat că aceste situaţii de bullying se repetau zilnic;

– 40% dintre respondenţi au bifat ca motiv al hărţuirii, caracteristicile fizice (gras, slab, alura corpului);

– 39% nu au spus nimănui că sunt hărţuiţi;

– 51% dintre elevii care deja apelaseră la ajutorul profesorilor, nu au fost mulţumiţi de intervenţia acestora, pe care o consideră ineficientă;

– 34% declară că au fost supuşi hărţuirii pe baza unor discriminări (homofobie, rasism, religie);

– 63% dintre elevii cu nevoi speciale au fost hărţuiţi şi, mai mult, au fost excluşi social;

– 61% dintre cei intervievaţi au fost hărţuiţi fizic;

– 30% dintre elevii supuşi hărţuirii, ca rezultat al acesteia, prezintă tendinţe de auto-mutilare;

– 10% dintre elevii hărţuiţi manifestă tendinţe suicidare;

– 83% consideră că hărţuirea a avut un impact negativ asupra stimei de sine;

– 56% recunosc că efectul în timp al hărţuirii a fost scăderea performanţelor şcolare. (Annual Bullying Survey 2014)

Ca mediatori, putem să susţinem şi să promovăm campanii antibullying, având ca scop informarea adolescenţilor asupra acestui fenomen, să iniţiem dialogul cu cei care se simt victime şi, separat cu cei care au declanşat bullying-ul, pentru a le arăta acestora din urmă, o altă perspectivă, de natură emoţională, a efectelor produse în timp, asupra celui agresat. Aceasta este responsabilizarea agresorului, care nu mai poate ignora consecinţele comportamentului său.

Dialogul cu victima urmăreşte să valorizeze şi să potenţeze toate resursele ei emoţionale şi intelectuale, ţinând cont că este o persoană a cărei stimă de sine este scăzută, ca efect al bullying-ului. Este o bună ocazie pentru persoana în cauză să-şi reformuleze priorităţile, în raport cu sine şi cu ceilalţi, să-şi creeze un nou mod de a privi lucrurile, astfel încât să se dezvolte, având încredere în ea/ el însăşi/ însuşi

Sursahttp://iasi.comisarul.ro/diverse/-col%C5%A2ul-de-mediere-cand-sicanarile-depasesc-limita_255546.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest sitesau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu Bucuresti -

Sigur va mai intereaza si :

  • Medierea in cauze de natura penalaMedierea in cauze de natura penala
    In cazurile in care legea prevede ca cercetarea penala se face doar in urma depunerii unei plangeri penale, iar retregerea acestei plangeri penale aduce cu sine incetarea cercetarii penale, se poat...
  • Se formează avocați specializați în consiliere, pentru mediere sau arbitraj?Se formează avocați specializați în consiliere, pentru mediere sau arbitraj?
    Domnilor avocati, domnilor consilieri juridici, stimati justitiabili, O mare parte din textele aparute in publicatiile de specialitate din ultima perioada reclama o justitie greoaie si neconform...
  • Medierea, un pas necesarMedierea, un pas necesar
    Medierea, o solutie care este practicata cu succes in rezolvarea conflictelor in multe tari, conform unei modificari legislative intrate in vigoare de la 1 august, cererea de chemare in judecata nu...
  • Conflictul de interese în mediul privat în NCP.Conflictul de interese în mediul privat în NCP.
    A se citi cu atenție textele legale!!! Art. 301 NCP ”(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii p...
  • Medierea in Statele Unite ale Americii Medierea in Statele Unite ale Americii
    Odata cu adoptarea metodelor si procedurilor alternative de solutionare a conflictelor, justitia din statele americane a cunoscut schimbari majore atat in ceea ce priveste numarul litigiilor care s...
 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

May 2015
M T W T F S S
« Apr    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI

MEDIATOR