Medierea, procesul din afara sălilor de judecată

 

În viaţa noastră apar uneori atâtea probleme şi dezacorduri, încât lucurile par scăpate de sub control. Aceste conflicte pot avea loc cu privire la lucruri extrem de importante penru noi, şi chiar cu persoane apropiate.

Partenerii au probleme privind încetarea unei relaţii, pot fi probleme cu privire la culegere unei moşteniri, conflicte între foştii soţi cu privire la programul de relaţii personale cu minorii, conflicte cu vecinii, în afaceri, cu angajatorul, conflicte penale etc. Uneori ezităm să ne rezolvăm conflictele, iar tensiunea escaladează. Ezităm să vorbim despre nevoile noastre, pentru a ne proteja relaţiile.

Conflictul este un lucru negativ, percepţia generală este aceasta, când vine vorba despre conflict. Mecanismele tradiţionale de rezolvare a conflictelor însă, care presupun câştig-pierdere, sunt riscante pentru relaţiile dintre oameni.

Medierea reprezintă un proces de luare a deciziilor în comun şi oferă un mod diferit de rezolvare a conflictelor. Conflictul, în procesul de mediere, poate fi perceput mai degrabă ca o oportunitate decât ca o problemă. Modul în care operează procesul de mediere conduce la un rezultat de tip win-win.Astfel, risurile şi mizele emoţionale ale procesului de soluţionare a disputei devin mai uşor de gestionat.

Rolul mediatorului este de a ajuta participanţii în identificarea şi clarificarea problemelor comune, a nevoilor comune, intereselor individuale şi a nevoilor individuale.
Mediatorul ghidează părţile către soluţiile cele mai viabile, pe termen lung. Procesul de mediere oferă ceea ce instanţele judecătoreşti nu pot oferi: să înţeleagă sensul conflictului din viaţa părţilor angrenate în conflict. Medierea oferă, de asemenea, soluţii pragmatice pentru nevoile părţilor. După ce se ajunge la înţelegere, medierea permite părţilor să meargă mai departe, eliberate de povara conflictului, şi, în plus, deţinând instrumentele necesare pentru soluţionarea unor probleme viitoare.

Medierea este mai puţin costisitoare decât un litigiu. În procesul de mediere părţile sunt ghidate să îşi concentreze atenţia pe problemele cele mai importante pentru ele.

Participanţii în procesul de mediere beneficiază de confidenţialitate, ceea ce în litigii nu există.Participanţii pot încheia un contract de confidenţialitate, iar mediatorul este ţinut de confidenţialitate, prin etica profesională.

O sală de judecată este deschisă publicului, însă în mediere există un mediu privat şi care asigură secretul discuţiilor şi confortul părţilor.
În procesul de mediere există costuri rezonabile, cu mult sub cele necesare unui proces judiciar, viaţa privată a persoanelor este protejată, precum şi demnitatea lor.

Ce este un Mediator ? 

Mediatorul este o terţă persoană neutră, aleasă de către părţile aflate în conflict, pentru a le ajuta în soluţionarea conflictului.Mediatorul nu este un judecător, nu este nici avocat, mediatorul nu judecă şi nu caută vinovaţi, ci doar facilitează dialogul părţilor, le ajută să restabilească comunicarea, pentru ca acestea să colaboreze în vederea găsirii cât mai multor opţiuni şi pentru a o alege pe cea mai bună, conformă cu interesele şi nevoile lor.
Când părţile ajung la un acord, mediatorul va redacta un acord de mediere care va cuprinde exact ceea ce au convenit părţile.
Cea mai gravă eroare pe care am întâlnit-o cu privire la ceea ce se crede că ar fi un mediaotr, este aceea că mediatorul este ,,omul care împacă părţile”.
Adică el ar vrea neapărat ca oamenii să se împace. Este greşit, mediatorul nu va impune nimic părţilor, ci va lua act de ceea ce îşi doresc să rezolve, asistându-le în gestionarea cât mai eficientă a conflictului lor, până la momentul ajungerii la un acord. Dacă părţile se vor împăca,va fi doar pentru că aşa au considerat ele, şi nu pentru că mediatorul le-a impus-o.

Cum se realizează medierea?

După ce părţile s-au pus de acord să aleagă medierea, vor selecta un mediator. Îl vor contacta pe acesta şi vor stabili o primă întâlnire, unde vor vorbi despre problema lor. Mediatorul va face analiza conflictului respectiv şi va decide dacă se pretează procesului de mediere.Dacă este pretabil medierii, se va încheia contractul de mediere între mediator şi părţi şi se va stabili data şi ora şedinţei de mediere. În şedinţa de mediere, părţile pot sta împreună, întreaga şedinţă, sau pot avea loc şi sesiuni individuale cu fiecare parte, pe rând.

Ce este un acord de mediere?

Acordul de mediere este un înscris care conţine înţelegerea părţilor.
Acordul poate fi suspus autentificării la notar sau depus la instanţă pentru a fi validat şi a dobândi putere executorie.

Care este deosebirea între mediere şi instanţă?

În instanţă conflictul se numeşte litigiu, iar părţile se vor judeca, lăsând în mâna unui judecător soluţia, fără a avea vreun control. Cu alte cuvinte, li se va impune o soluţie.Hotărârea va fi favorabilă doar uneia dintre părţi.
Costurile unui proces judiciar sunt enorme, timpul este unul nedeterminat, este un proces public, iar relaţiile nu mai au nicio şansă de a fi refăcute, în urma acestui proces.Medierea este un proces mult mai rapid decât un litigiu.
Părţile au, de asemenea, controlul total asupra soluţiei finale. Părţile selectează mediaotorul iar mediatorul ajuta părţile în soluţionarea conflictului într-un mod eficient şi cu costuri convenabile. Procesul de mediere este 100 % confidenţial, nu există stres emoţional, soluţia este una de tip câştig-câştig, iar relaţiile se se păstrează, se menţin sau chiar se îmbunătăţesc.

Sursa: Mediator Ana Cristina Margu http://www.ramnic.ro/articole/medierea-procesul-din-afara-salilor-de-judecata-63969/2014-04-26

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

Sigur va mai intereaza si :

  • Despre mediere si arbitraj Seminar Train Your BrainDespre mediere si arbitraj Seminar Train Your Brain
    Odata cu implementarea noilor coduri in sistemul juridic romanesc, medierea apare pe agenda publica ca fiind o completare a unui gol existent in oferta de servicii juridice existente pana la acest ...
  • Dreptul arestaților si al deținutilor de a apela la un mediatorDreptul arestaților si al deținutilor de a apela la un mediator
    Medierea presupune discutarea unui conflict cu toate partile implicate in acel conflict. Fie ca e un conflict de familie (divort, partaj, succesiuni, etc), fie ca e un conflict penal, fie ca e un c...
  • Persoanele arestate au dreptul la un mediator?Persoanele arestate au dreptul la un mediator?
    Medierea presupune discutarea unui conflict cu toate partile implicate in acel conflict. Fie ca e un conflict de familie (divort, partaj, succesiuni, etc), fie ca e un conflict penal, fie ca e un c...
  • Neutralitatea mediatorilorNeutralitatea mediatorilor
    Neutralitatea este un concept extrem de nuantat. Ea nu vine in alb sau negru. Probabil ca nimeni nu este complet neutru. Cu totii avem preferinte, opinii, prejudecati, sisteme de valori diferite. N...
  • Când şi cum se poate recurge la mediere?Când şi cum se poate recurge la mediere?
    Legea medierii prevede ca părţile pot recurge la mediere în mod voluntar, înainte sau după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice tip...
 

Leave a Reply

Translate this site:
ADRESA:

BUCURESTI, STR IENACHITA VACARESCU NR 17 A SECTOR 4 BUCURESTI REPER HOTEL HOROSCOP - STATIA METROU UNIRII IESIREA BD DIMITRIE CANTEMIR - Pentru programare la o sedinta de mediere nu ezitati sa ne contactati la:
-Tel:0768.511.900

Mediator Bucuresti

Birou de Mediator Petru Mustateanu a fost infiintat si isi desfasoara activitatea in baza prevederilor Legii 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator cu modificarile si completarile ulterioare, a Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de Mediere precum si a Hotararilor Consiliului de Mediere. Titularul biroului a fost autorizat ca mediator de catre Consiliul de Mediere prin Hotararea nr. 1923. DIN 15.04.2000. Birou de Mediator este prezent in Tabloul Mediatorilor emis de Consiliul de Mediere si publicat in Monitorul Oficial a Romaniei.

May 2014
M T W T F S S
« Apr    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  
Intrebarea mediatorului:

* Daca ati avea o problema ati prefera :

View Results

Loading ... Loading ...

PROGRAM MEDIERE BUCURESTI