Nu există o informare corectă şi clară despre instituţia medierii

Odată cu apariţia Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, instanţele de judecată avocaţii şi alte organe judiciare au sperat într-o uşurare a muncii lor, pentru că, scopul acestei legi nu era altul decât să ofere posibilitatea justiţiabililor de a beneficia de o procedura elegantă, eficientă, costuri reduse şi timp rezonabil în care puteau să-şi rezolve anumite conflicte (civile, familie, penale, e.t.c.), fără a mai apela la serviciile instanţei, sau să se adreseze ulterior acesteia pentru a consfinţi întelegerea lor numită „Acord de mediere”.

Din păcate lucrurile nu au decurs aşa cum ne-am aşteptat cu toţii, nu există o informare corectă şi clară despre instituţia medierii, promovarea se face doar de către mediatori fiecare cum şi cât poate, fără a beneficia de ajutor din partea celor abilitaţi în acest sens (Consiliul de Mediere). Majoritatea persoanelor care se adresează instanţei de judecată nu au habar că au la înedemână şi altă procedură pentru a-şi rezolva conflictul, dacă au noroc află printr-o adresă emisă de instanţa de judecată, sau le transmite avocatul, sau afla de la un vecin … că există şi o altă posibilitate pentru ei. Până în luna mai 2014, a existat „informarea obligatorie”(procedură obligatorie, oferită de mediatori cu titlul gratuit!!!) care prevedea că personele care se  adresează instanţei de judecată trebuie să facă dovada că au încercat rezolvarea conflictului prin mediere. Cu această ocazie persoanele interesate se adresau mediatorilor, şi atunci o mare parte dintre ele au decis să pună punct conflictelor prin procedura medierii, mulţumite că au acest instrument la îndemână. Din momentul în care Curtea Constituţională a României a declarat că „informarea privind avantajele medierii” este neconstituţională, lucrurile au devint confuze, marea majoritate confundând informarea privind avantajele medierii cu procedura medierii propriu zisă. Pe scurt toată lumea credea că nu mai există medierea!!!  Medierea, există, cu aceleaşi avantaje (timp şi costuri reduse, confideţialitate, soluţii proprii, e.t.c), doar că informarea privind avantajele mediere nu mai este obligatorie!

Procedura de mediere reprezintă o soluţie rapidă şi eficientă pentru stingerea sau prevenirea oricărui diferend, pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane, aceasta având specializarea de mediator. Situaţiile în care este nevoie de serviciile unui mediator sunt diferite, rolul mediatorulul fiind de a depune toate eforturile şi diligenţele pentru a facilita comunicarea dintre: parteneri de afaceri, fraţi, părinţi, soţi, prieteni, colegi, părţi ale contractelor bancare, comunicarea dintre făptuitor şi persoana vătămată (în cazul unor fapte de natură penală) sau orice altă situaţie care, datorită lipsei de comunicare sau de înţelegere eronată a unor aspecte pot genera situaţii conflictuale.

Apelând la procedura medierii, atunci când există o cerere de chemare în judecată înregistrată de către o instanţă (şi sunteţi de acord să parcurgeţi procedura medierii) veţi constata ca aţi beneficiat de o multitudine de avantaje: un timp mult mai scurt de soluţionare, puteţi stabili de comun acord cu mediatorul si cealată parte orarul de desfaşurare al şedinţei/şedinţelor de mediere, o comunicare directă cu cealaltă parte, şedinţele se pot desfăşura la sediul mediatorului sau în alt loc  ales de către părţi, părţile pot fi reprezentate sau pot fi însoţite de avocaţi sau alte persoane; cel mai important aspect este faptul că soluţia este în mâinile părţilor. Acordul de mediere încheiat în urma procedurii de mediere şi acceptat de ambele părţi va fi depus la instanţa de judecată pentru consfinţire.

În afară de aceste aspecte, să nu uitam un lucru esenţial fără de care societatea nu poate exista – relaţia interumană, relaţie care odată distrusă nu este prea simplu de recuperat. Prin mediere se pot reconstrui relaţii de comunicare, de afecţiune, de empatizare, de serviciu, emoţionale, relaţii care într-un amunit moment erau importante pentru  deţinători. Din păcate uneori acestea cunosc o oarecare degradare, părţile componente având de suferit. Părţile sunt protejate din punct de vedere emoţional, beneficiază de confidenţialitatea mediatorului/comediatorilor şi a asistenţilor; ele sunt singurele în măsură să aleagă dacă apelează la soluţia medierii sau altă soluţie (arbitraj, instantă dacă este cazul), îşi aleg mediatorul care li se pare lor potrivit, decid în legatură cu obiectul medierii, în final putând ajunge la o înţelegere totală sau parţială, în funcţie de voinţa lor.

Mediatorul are îndatorirea să depună diligenţele necesare pentru ca părţile să poată ajunge la un acord reciproc avantajos, într-un termen rezonabil. El va fi nepărtinitor, va asigura un echilibru permanent între părţi, va fi neutru şi imparţial, va anunţa părţile dacă acesta consideră că obiectul medierii nu poate fi supus procedurii de mediere.

O situaţie fericită în care părţile după o informare corectă, au droit să-şi rezolve problemele de cuplu prin procedura medierii, dorind astfel să fie protejaţi emoţional, să poată să-şi gestioneze propriul conflict, să ia cele mai bune hotărâri în legătură cu copilaşul lor.

În cursul lunii aprilie am primit de la o doamnă tânără, educată şi frumoasă  o solicitare de mediere prin care dorea să ajungă la o înţelegere cu soţul ei de a pune capăt căsniciei din care a rezultat un băieţel (care avea doar un an). Soţul a greşit, iar în sufletul ei se dă o luptă între iertare, uitare şi divorţ.  Am urmat procedurile obişnuite, am avut o întâlnire cu soţul care mi-a spus că îşi iubeşte soţia, nu doreşte să divorţeze, nu a greşit şi nu se simte responsbil de nefericirea soţiei sale. Am înţeles punctul lui de vedere, dar am ajuns la copilaş unde mi-a fost dificil să mai înţeleg. Mi-a relatat detaşat că mama le face pe toate şi poate acoperi tot ce înseamnă nevoile copilului lor. Un copil teoretic cu doi părinţi, dar practic cu unul singur – cam aşa erau lucrurile între ei. Totodată mi-am dat seama că au uitat să mai fie soţi din momentul în care au devenit părinţi, iar tatăl nu îşi cunoştea prea bine atribuţiile de părinte. Am discutat cu el despre importanţa tatălui în viaţa copilului, activităţile lor comune (care nu o implică pe mamă), despre vocea tatălui în sufletul copilului. Discuţia a avut ecou, mama fiind încântată de rezultate, tatăl începea să observe copilaşul din casa lor.

Deja lucrurile dintre ei se îndreptau într-o direcţie bună! Le-am propus o perioadă de probă sub nişte condiţii stabilite de ei pentru a reînnoda încetul cu încetul relaţiile. Au plecat în concediu (ceea ce nu se mai întâmplase de 2 ani), au achiziţionat împreună diverse lucruri, se sfătuiau, comunicau, se vedeau unul pe celălalt. Din păcate, doamna nu reuşea să treacă hopul definitiv al iertării (chiar dacă trecuseră aproximativ trei luni de când făcea eforturi în acest sens) mi-a cerut să continui procedura spre a incheia un acord de mediere cu soţul său şi a pune capăt căsniciei. Ambii au fost de acord să termine ce au început. Au venit însoţiţi de copilaş (nu au avut cu cine să-l lase acasă) au stabilit toate aspectele (nume, plan parental, contribuţie e.t.c.), au semnat şi au plecat să depună acordul la judecătorie. Pe tot parcusul întâlnirilor şi convorbirilor le-am subliniat faptul că oricând pot să se întoarcă la statutul de soţi. Chiar dacă au semnat un acord la mine în birou, chiar dacă au o hotărâre dată de instanţa de judecată nu înseamnă că ei nu se pot răzgândi şi nu pot alcătui din nou o familie. Vine ziua procesului, mă sună doamna să ma roage să nu fiu dezamăgită şi să-mi mulţumească pentru tot. S-au împăcat în camera de consiliu în numai trei minute! Acolo, în camera de consiliul s-a produs “declicul”, amintindu-şi că pot oricând să oprească procedura. Iată că au reuşit!

Doamna mi-a spus ca în acea cameră şi-au dat seama că vor să meargă mai departe alături, că vor lupta în continuare pentru o căsnicie bazată pe dragoste, încredre şi transparenţă aşa cum şi-au dorit de când s-au cunoscut. Sunt mândră de ei, de amândoi, că au avut până la urmă puterea şi înţelepciunea să ia cea mai bună hotărâre. Pentru mine decizia lor valorează enorm de mult. Vă mulţumesc, dragii mei! Mi-aţi arătat încă o dată că un mediator este şi om.

      Sursa:http://www.evz.ro/evz-scris-de-cititori-nu-exista-o-informare-corecta-si-clara-despre-institutia-medierii.html