Aparent o forma de protectie a interesului superior al minorului, ancheta sociala a devenit in timp o procedura birocratica desueta, in care uneori functionarii zelosi intra in casele oamenilor pentru a face niste verificari dupa criterii doar de ei stiute, creand disconfort si ingreunand timpul in care oamenii asteapta cu sufletul la gura hotararea de divort. Dincolo de realitatea neplacuta, ancheta sociala pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara, cu sau fara un acord de mediere, nu pare a avea o sustinere legala expresa, asa cum reiese din analiza Noului Cod civil. Articolul 374 NCC, consacrat divortului prin acordul sotilor, nu face nicio mentiune despre ancheta sociala, singura obligatie mentionata in sarcina instantei fiind aceea de a verifica existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot. De altfel, se pare ca singura mentiune clara a anchetei sociale obligatorii in NCC o gasim la articolul 375 alin. (2), in care se vorbeste exclusiv despre felul in care se constata divortul prin acordul partilor de catre notarul public. Retinem astfel ca singura institutie tinuta expres de NCC sa solicite un raport de ancheta sociala pentru divortul prin acord este institutia notarului public. Restul sunt optionale sau discutabile.
Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere
Nejustificarea anchetei sociale pentru divortul solicitat in baza unui acord de mediere este sustinuta de Legea nr. 192/2006, prin care legiuitorul prevede expres faptul ca: art. 64 alin. (1^1) „Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor imbraca forma unei hotarari de expedient.”
Mai mult decat atat, pentru ca instanta sa poata emite o hotarare de expedient in baza acordurilor de mediere, legiuitorul a avut grija sa nu neglijeze nici interesul superior al minorului prin art. 65: „Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.” Tot aici mentionam si art. 66 alin. (2) „Daca, in cursul medierii, mediatorul ia cunostinta de existenta unor fapte ce pun in pericol cresterea sau dezvoltarea normala a copilului ori prejudiciaza grav interesul superior al acestuia, este obligat sa sesizeze autoritatea competenta.”
Concluzia care se impune analizand logica textelor mentionate este ca legea nu prevede necesitatea anchetei sociale in cazul unui divort pe cale judiciara, solicitat in urma unui acord de mediere, legiuitorul punand in sarcina mediatorului supravegherea interesului superior al copilului.
Ducand si mai departe logica discutiei, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta minorului la domiciliul tatalui, iar, in urma anchetei sociale, reiese ca in interesul copilului este ca locuinta acestuia sa fie la mama. Sa ne imaginam si faptul ca, in urma raportului de ancheta sociala, instanta stabilieste locuinta minorului la mama, chiar daca intelegerea parintilor este sa locuiasca copilul la tata. Intrebarea care se naste este cum se va putea pune in executare aceasta hotarare peste vointa partilor? Sau, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta copilului doua saptamani la mama si doua la tata, formula recomandata de toate forurile juridice si de psihologie, iar ancheta sociala concluzioneaza ca la domiciliul mamei nu sunt suficiente perne de puf, in aceasta situatie ce va stabili instanta? Ce imbunatateste, ce schimba, care este plusul adus de ancheta psihosociala? Ce scop are efectuarea anchetei sociale daca ea nu schimba nimic in realitatea de dupa divort? Mergand pe firul logic, in cazul divortului la notariat, daca din raportul de ancheta socială rezulta ca acordul sotilor privind exercitarea in comun a autoritatii parintesti sau cel privind stabilirea locuintei copiilor nu este in interesul copilului, exista sanctiunea prevazuta de art. 376 alin. (5). Dar, in cazul in care suntem in fata unui divort prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere, nu exista prevedere clara, nu exista sanctiune si nu exista nici macar un efect concret in viata parintilor care isi vor creste copiii asa cum au convenit, indiferent de rezultatul raportului anchetei, o hotarare judecatoreasca contrara vointei partilor neputand fi pusa in executare!
In plus, principiul interesului superior al copilului prevazut la art. 263 NCC, nu face nicio referire la necesitatea unui raport de ancheta sociala, in schimb prevede in alin. (2): „Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritatile competente sunt datoare sa dea toate indrumarile necesare pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. Culmea este ca indrumarile spre calea amiabila sunt sporadice, in timp ce solicitarea raportului de ancheta sociala este frecvent. Pentru a nu exista echivoc, importanta deciziei parintilor cu privire la copii este sustinuta si de art. 106 alin. (1) NCC, in care se prevad masurile de ocrotire: „Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege.” Pentru a ne asigura despre intentia legiuitorului, cautam in ce alte situatii deciziile majore ale parintilor cu privire la propriii copii sunt conditionate de o ancheta psihosociala si gasim art. 114 NCC, in care se vorbeste despre faptul ca „Parintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, ori, dupa caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor sai.” Avand in vedere faptul ca ocrotirea minorului conform art. 106 NCC se face, in primul rand, prin parinti, si ca parintele poate desemna, conform art. 114 NCC, persoana care urmeaza a fi tutore al copiilor sai, fara ca aceasta procedura sa fie conditionata de o ancheta sociala, cerinta fiind sa faca dovada conditiilor materiale si a garantiilor morale, intreb, parintii pot desemna un strain sa fie tutore copiilor lor, dar nu pot stabili la care dintre parinti sa aiba copiii locuinta, decat daca trec prin procedura anchetei sociale?
Curios este ca, in lipsa unei prevederi legale precise, precum si in lipsa unei logici jurdice, unele instante continua sa solicite raportul de ancheta sociala in cazul divortului prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere, dar evita sa puna in aplicare prevederile art. 2273 NCC.
Sigur ca imi veti spune sa iau in calcul si prevederile art. 396–400 NCC, unde se face vorbire despre raportul de ancheta psihosociala, dar fara sa se mentioneze daca este vorba despre divortul prin acord sau divortul in contradictoriu. Ba chiar unele articole sunt peste puterea mea de intelegere. Daca acceptam ca sintagma „interesul superior al copilului” se refera la prevederile art. 263 NCC care defineste principiul interesului superior al copilului, iar acest articol insista pe respectarea dorintelor si intereselor parintilor obtinute pe cale amiabila de care autoritatile trebuie sa tina cont intr-un timp rezonabil, atunci cum este posibil ca o intelegere intre parinti sa fie contrara interesului superior al copilului, asa cum exprima art. 400 NCC? Ori poate ca exista un alt interes superior al copilului in sens juridic diferit cel definit de art. 263 NCC?
In alta ordine de idei, dialectica despre necesitatea anchetei sociale pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere este data de prevederile art. 396 NCC, care enumera factorii de care va tine cont instanta atunci cand stabileste raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori, separand prin virgula urmatoarele: interesul superior al copilului, concluziile raportului de ancheta sociala si, daca este cazul, invoiala parintilor pe care ii asculta. Intrebarea fireasca este daca instanta trebuie sa tina cont de toti acesti factori, de numai unul din ei luati in ordinea enumerarii sau de unul oarecare, la alegerea instantei? Pentru ca, daca alegem ca toti factorii enumerati sunt indispensabili, atunci incepem cu interesul superior al minorului si cu indrumarile pe care instanta este datoare sa le dea pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, asa cum prevede art. 263 alin. (2) si cum am explicat in articolul: Sunt datoare instantele sa indrume partile la mediere in cazul divortului cu copii minori? si numai dupa aceea la concluziile raportului de ancheta sociala.
Iar, daca criteriile prevazute de art. 396 NCC nu sunt toate obligatorii, ci numai unul, atunci propun sa il alegem pe cel care ne impaca constiinta, si nu pe cel care ne umple dosarele cu hartii.
Poate pentru ca vechiul cod avea o orientare mai comunista, in care statul trebuia sa hotarasca pentru individ peste vointa acestuia, iar obisnuinta cu spiritul noul cod se face mai greu, poate ca tendinta noastra este sa ne incredem mai mult in autoritati si mai putin in deciziile parintesti, apreciind parintele drept „parintele aligator„, dar dragostea parinteasca nu poate fi inlocuita de un document, iar „Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient. (Legea nr. 192/2006, art 64 alin.(1^1)).
