Divortat de copil

Intrarea în vigoare a Noului Cod Civil în octombrie 2011 reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, un punct de cotitură cu privire la programele de legături personale ale minorului cu părintele cu care acesta nu locuieste în mod statornic (asa-numitul părinte nerezident) iar asta se poate face numai prin mediere. Dacă practica jurisprudențială din România anterioară anului 2012 prevedea programe de legături personale cel mult simbolice între copil şi părinte, părinţii nerezidenţi exprimându-se deseori că “instanțele i-au divorțat de copii” este cazul ca aceste programe de legături personale oferite prin mediere să cunoască o lărgire în cazul părinților care se separă sau divorțează în condițiile noului cod civil ori chiar și a părinților divorțați anterior dar care depun cereri de reinstaurare a autorității părintești comune asupra copiilor lor.

Noua lege civilă arată faptul că autoritatea părintească implică nu doar drepturi ci si nenumărate obligații în sarcina părintelui nerezident: acesta este responsabil în mod solidar cu părintele rezident de faptele copilului (de exemplu în cazul în care copilul intră în conflict cu legea) este responsabil de a îngriji copilul, de a face lecții cu acesta, de a se implica în activitățile școlare și extrascolare ale copilului. Părintele este obligat să îsi dea acordul cu privire la intervențiile medicale nemaiputând fi posibil ca doar părintele rezident să se ocupe de aceste lucruri. Nu în ultimul rând părintele poate cere  prin mediere  posibilitatea să se achite de obligația de întreținere a minorului cumpărând acestuia bunurile și serviciile necesare traiului, educației și îngrijirii. Acest lucru nu se poate realiza în situaţia în care acest părinte ar interacţiona cu copilul doar odată la 14 zile. Este imposibil deci ca toate aceste obligații enumerate mai sus, să poată fi realizate prin menținerea vechilor prevederi legale care implicau un contact părinte-copil limitat la un weekend din două in limite legale care sa inlocuiasca un plan parental stabilit de parinti in cadrul unui proces de mediere.

Instanţele române ar trebui deci să incurajeze partile sa mearga la mediere in cazul unui divort, sa acorde

programe de legături personale nelimitate în cazul în care părinții dovedesc că se înțeleg la mediator, să accepte acordul de mediere si planul parental încheiat de părinți  intocmai , sau, în cazul în care părinţii nu ajung la un acord la mediator, să ofere un program de legături personale larg şi rezonabil părintelui nerezident.

In mare parte acest lucru se si intampla singurul impediment fiind faptul ca nu exista inca un grad suficient de constientizare a efectelor divortului asupra copilului minor din partea populatiei , a tendintei gresite a unor parinti de a  se razbuna pe fostul sot izolandu-l de propriul copil prin demersuri juridice insistente care , pe fond sunt si impotriva copiilor sai.

Trebuie retinut faptul ca divortul in instanta presupune mari traume partilor dar si copilului expus la ancheta psihosociala, interogatoriu, etc, divortul la notar este unul strict in cotele legale si a anchetei psihosociale fara ca parintii sa poata sa isi exprime modalitatea prin care sa isi ofere dragostea fata de copii prin negocierea unui plan parental flexibil,  avantajos, atat pentru copil cat si pentru parinti, si ca singura modalitate in care sotii, partile aflate in divort, sa decida liber pentru propriul copil, pentru propria viata de dupa desfacerea casatoriei este divortul la mediator !

Pentru mai multe informatii nu ezitati sa sunati la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site !