Insolventa la mediator

Gheorghe Piperea este fondatorul societatii “Piperea & Asociatii“ si una dintre personalitatile de renume ale domeniului legal romanesc. Implicarea sa in domeniul legal romanesc este complexa: pe de o parte prin activitatea practica in calitate de avocat si prin participarea la elaborarea unor proiecte de lege, pe de alta parte prin publicarea de articole si carti si prin activitatea sa didactica. Domeniile sale de specialitate sunt insolventa, societatile comerciale, piata de capital, legislatia in domeniul sanatatii, dreptul transporturilor si dreptul bancar.

In domeniul insolventei comerciale, Gheorghe Piperea este autorul a peste 40 de amendamente la proiectul Legii insolventei. De asemenea, este autorul proiectului de lege privind organizarea profesiei de practician in insolventa, precum si al Legii concordatului preventiv. In perioada 2005-2006, a contribuit la dezvoltarea legislatiei medierii.

Gheorghe Piperea a acordat un interviu, in exclusivitate, publicatiei MediereNet pe tema folosirii medierii in insolventa.

Medierenet: Se poate apela la mediere in procedura insolventei? Care ar fi avantajele utilizarii medierii pentru cei implicati intr-un asemenea demers?
Gheorge Piperea:  In mod exceptional da, se poate apela la mediere in procedura insolventei. Este vorba, spre exemplu, de (re)negocierea unor contracte de credit sau a unor contracte cu furnizorii esentiali si de neinlocuit, fara de care continuarea activitatii debitorului, in vederea reorganizarii, cu implicita salvare de la faliment, nu ar fi posibila.

Legea insolventei prevede ca, in cazul contractelor de anvergura sau cu executie succesiva in care este parte debitorul insolvent, administratorul judiciar are atributia de a continua sau, dupa caz, termina aceste contracte, in vederea maximizarii averii debitorului, dar si de a modifica aceste contracte. Daca primele optiuni sunt exclusiv la latitudinea administratorului judiciar (singura limita fiind aceea fixata de principiul maximizarii averii debitorului insolvent), cea de-a treia presupune acordul co-contractantului. O modificare a contractului nu se poate concepe fara acordul contractantului. Or, tocmai aici este chestiunea cea mai complicata a gestionarii economice si juridice a dosarelor de insolventa, mai ales a celor mari. Mediatorul ar putea sa solutioneze in favoarea ambelor parti (administratorul judiciar, ca reprezentant al creditorilor, pe de o parte, si co-contractantul debitorului, pe de alta parte) o astfel de potentiala disputa care ar rezulta din blocarea negocierilor. Pe de alta parte, un mediator ar putea sa se implice in disputele cele mai tensionate ale dosarelor de insolventa, ma refer la relatiile cu salariatii debitorului, organizati sau nu in sindicate. Mai ales cind se pun probleme de reducere a costurilor cu personalul salariat, in vederea maximizarii averii debitorului, sindicatele (acolo unde exista si au reprezentativitate) si salariatii pot declansa, in mod legitim sau, fortat si artificial, dispute care degenereaza nu doar in litigii care covirsesc tribunalele, si-asa supra-incarcate, ci si in evenimente neplacute, cum ar fi proteste spontane violente, greva foamei, blocarea drumurilor nationale etc. Eu chiar cred ca, avind in vedere numarul mare de insolvente existente sau care vor fi declansate in intreprinderi mari (chiar si – sau mai ales – cele publice), intrepinderi cu multi angajati si cu lideri de sindicat care nu sunt dispusi sa renunte usor la „uzante”, trebuie sa ne asteptam la foarte multe astfel de dispute si tensiuni sociale. Si ma gindesc ca, la nivel de sindicate de ramura sau nationale, ar putea sa se „scoleasca” un numar de sindicalisti in profesia de manager de criza sau de mediator in chestiuni sociale antrenate de insolvente. Ar fi un gest de mare responsabilitate sociala si etica din partea sindicatelor daca fie ar fi de acord sa inceapa sa „produca” astfel de profesionisti – sindicalisti, fie sa apeleze la mediatori, care sa fie desemnati sa rezolve disputele sociale generate de insolvente, inainte ca aceste dispute sa degenereze.

Pe de alta parte, consider ca medierea poate fi o modalitate eficienta de prevenire a insolventei. Pentru ca tot se pregateste modificarea legii concordatului, odata cu adoptarea noului cod al insolventei, am sa va dau un scurt citat din fundamentarea propunerii mele de modificare a acestei legi, in sensul aproprierii medierii ca modalitate de preventie a insolventei.

„Art. 5. (1) Masurile de preventie a insolventei sunt optiuni ale debitorului, care poate sa decida, dupa caz :

(i) trecerea la un management de criza ori adoptarea uneia sau mai multor modalitati de evitare a insolventei;

(ii) fuziunea cu alte persoane juridice sau divizarea in doua sau mai multe persoane juridice care sa devina independente unele de altele;

(iii) cedarea controlului asupra afacerii proprii, prin diferite tehnici de preluare amiabila sau negociata ori cedarea unui pachet semnicativ din drepturile de vot in adunarile generale catre un tert care se obliga sa finanteze intreprinderea, in vederea depasirii starii de dicultate financiara

(2) Procedurile de evitare a insolventei prin mijloace contractuale, cum sunt negocierea cu creditorii sau tranzactia cu acestia, presupun atit acordul, cit si implicarea creditorilor.

(3) Procedurile de evitare a insolventei prin apelul la un tert independent sau la o jurisdictie arbitrala, cum sunt concilierea, medierea sau arbitrajul, presupun atit acordul si implicarea creditorilor, cit si intermedierea unui tert, de preferinta un practician in insolventa.

(4) Mandatul ad-hoc sau concordatul preventiv sunt tehnici de evitare a insolventei care presupun negocierea cu creditorii  sau, dupa caz, negocierea, votul in adunarea creditorilor si constatarea sau omologarea acordului cu creditorii, acord care implica si actionarii, directi sau indirecti, ai debitorului persoana juridica.

(5) In conditiile prezentei legi, procedurile de mandat ad-hoc si de concordat preventiv sunt conduse de practicieni in insolventa.

(6) Facilitatile acordate debitorului, chiar daca se constituie in pierderi pe termen scurt pentru creditori, reprezinta un compromis acceptabil pe termen mediu si lung, asigurind continuarea relatiei de afaceri cu debitorul.

Nota – In mod rezonabil, solutiile amiabile de preventie a insolventei, inainte de a fi puse in practica in raport cu colectivitatea creditorilor, sunt precedate de negocieri individuale cu creditorii importanti, de care depinde existenta intreprinderii, mai precis cu bancile si cu furnizorii de utilitati. Este, evident, importanta si negocierea individuala cu statul si cu salariatii, in calitatea acestora de creditori privilegiati pentru taxe si impozite, respectiv, salarii. Creditorii pot evita consecintele nefavorabile ale insolventei debitorului lor negociind si semnind acest gen de solutii amiabile cu debitorul lor.

Art. 6. (1) La cererea debitorului, managerii de criza, de preferinta practicienii in insolventa, pot interveni în procesul de redresare a intreprinderii sale aflate în dificultate, in scopul evitarii insolventei.

(2) Managerii de criza sunt desemnati in interesul comun aI interesele creditorilor si al întreprinzatorului. In conditii de confidentialitate si de disciplina financiara stricta, managerii de criza vor urmari redobindirea pe termen mediu si lung a credibilitatii intreprinderii, tinzind la neutralizarea stigmatului de intreprindere in dificultate. In cazul intreprinderilor in dificultate care au ca titular o societate emitenta de instrumente financiare sau o alta entitate supusa obligatiei de informare, managerul de criza va avea obligatia de echilibrare a confidentialitatii si disciplinei financiare cu  necesitatea asigurarii transparentei.

Art. 7. (1) Masurile de preventie a insolventei prin mijloace contractuale se intemeiaza pe acordul de vointe al debitorului cu creditorii sai. Incheierea unor astfel de contracte in vederea solutionarii amiabile a disputei debitorului cu creditorii sai este un mijloc de redobindire de catre debitor a increderii creditorilor si a partenerilor de afaceri.

(2) Acordul de vointe la care se refera alin.(1) genereaza noi drepturi si obligatii reciproce ale partilor.

(3) In mod principial, in baza acordului de vointe la care se refera alin.(1), debitorul se obliga la restructurarea intreprinderii sale in vederea redresarii, prin masuri ce tin de schimbarea managementului, lichidarea unor active, reorientarea pe piata, refinantarea sau diversificarea surselor de finantare, asumarea unor costuri suplimentare de catre actionari sau cooptarea unor investitori care sa asigure sursele de finantare a redresarii.

(4) In baza acordului de vointe la care se refera alin.(1), creditorii consimt la o serie de facilitati in beneficiul debitorului, menite a favoriza redresarea, cum ar fi : suspendarea sau intreruperea urmaririlor silite, inghetarea dobinzilor si a penalitatilor, renuntarea in tot sau in parte la penalitati, re-esalonarea datoriilor, continuarea furnizarii de utilitati, restructurarea contractelor aflate in curs de executare etc.

Nota – In cazul tranzactiilor extrajudiciare, costurile implicate sunt mai scazute decit cele antrenate de procedurile oficiale de insolventa, iar abordarile pe baza de negociere sunt mai flexibile decît procedurile oficiale de faliment. Concilierea prealabila directa, obligatorie in litigiile comerciale banesti, poate conduce la evitarea insolventei daca in calitate de conciliator se interpune un tert care va face demersuri in vederea evitarii formularii unei cereri de deschidere a procedurii insolventei. Legea permite interpunerea unui mediator in procedura concilierii prealabile si este chiar recomandabil ca partile sa o faca. Intr-adevar, medierea da un alt continut ideii de conciliere, intrucit partile nu mai opteaza in acest caz in favoarea concilierii doar pentru a parcurge o procedura legala in drumul catre litigiu, ci ca sa rezolve disputa inainte de litigiu. Si arbitrajul poate fi utilizat in scopul evitarii procedurii insolventei, mai ales in cazul arbitrajului ad-hoc. In loc sa pronunte o hotarire arbitrala care sa il oblige la plata pe creditor, pe baza conventiei partilor, arbitrul poate incerca o conciliere care sa se constituie intr-un compromis acceptabil pentru debitor si creditor (sau colectivitatea acestora), in sensul redresarii intreprinderii debitorului, al unor plati de avansuri etc., de partea debitorului, si in sensul suspendarii urmaririlor individuale, al inghetarii sau stergerii de penalitati si al re-esalonarii datoriilor, de partea creditorilor.”         

Medierenet:  Ar creste posibilitatea de a iesi din insolventa a firmei aflate intr-o astfel de situatie daca ar folosi serviciile unui mediator?
Gheorge Piperea: Da, mai ales in situatia in care mediatorul este un bun cunoscator al realitatii economice si juridice a insolventei.

Medierenet: S-a folosit medierea in vreun caz de insolventa pina in acest moment?
Gheorge Piperea: La cunostinta mea, nu s-a folosit. Dar, repet, sunt sanse mari sa vedem medieri anul acesta, pentru ca sunt in insolventa sau sunt „pregatite” sa intre in insolventa multe intreprinderi mari, inclusiv publice, unde interesele stakeholderilor depasesc cu mult interesele actionarilor si unde intreprinderea este de un interes vital pentru mediul de afaceri si pentru comunitate.

Medierenet: Considerati ca exista posibilitatea de a apela la mediere in insolventa Oltchimului?
Gheorge Piperea: Da, mai ales in cazul disputelor cu sindicatele.

Sursa :MediereNet http://www.medierenet.ro/2013/04/04/gheorghe-piperea-consider-ca-medierea-poate-fi-o-modalitate-eficienta-de-preventie-a-insolventei/#.UV3XBBxA3LI

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013